Software developerii, 4 tipuri de introverti martie 13, 2019
Cam de prin 2014 incoace am tot avut contact, in diferite contexte profesionale, cu oameni de IT in general si cu software developeri, in special. Inevitabil, asadar, am destul de des gandul la aceasta categorie de oameni, la lumea lor, la asteptarile lor, la istoricul, valorile si sursele lor de motivare.
Categorisirea de mai jos nu este rezultatul unei cercetari, n-o sa va vina sa credeti. Este o sinteza mentala desfasurata intr-o sambata dimineata in timp ce dadeam cu aspiratorul (ca io si cand dau cu aspiratorul tot la programatori ma gandesc) si pusa pe hartie inainte sa m-apuc de sters praful.
Am gasit-o zilele astea prin calculator si mi s-a parut amuzanta. Io am ras. Sper sa va amuze si pe voi.
Asadar
Despre programatorii preponderent extraverti nu are rost sa scriem, ca nu-i nici un mister de dezvaluit. Ii stim, ii pretuim si ne gandim cum sa ii impartim pe cat mai multe proiecte, pe cat mai multe roluri si cum sa le auzim parerea in cat mai multe sedinte.
Numele lor il veti regasi in rugaciunile de seara ale Product Ownerilor, Managerilor de Proiect si Scrum Master-ilor : „Pater Noster Cotidianum…. si da-i Doamne sanatate lui, hai sa zicem Mitruț, si da-i Doamne minte limpede si rabdare cu managementul si cu juniorii, cu testerii si cu administratorii de sistem, da-i Doamne interes si implicare in proiect/produs, acum si in vecii vecilor, Amin!”
Ca firma de recrutare ai numele lor trecut cu roz in toate evidentele si tii legatura cu ei, ca sa fii prin preajma cand se hotarsc sa faca schimbarea.
Dar, cum spuneam, nu despre extraverti vorbim, ci despre introverti ca oricum ei sunt mai multi, muuult mai multi.
Iata 4 categorii de introversii identificate de mine in proiectele avute in ultimii ani prin Oradea si imprejurimi….maxim Cluj!
Programatorul introvert filozof
- Sta cu baietii rai – in masura in care aveti baieti rai in firma, e imbracat random, e tuns random, se aprinde exclusiv in discutii care NU au legatura cu proiectul sau cu job-ul. Il auzi mârâind ca pentru el chestii de genul: “Oricum, ce suntem noi până la urmă, dacă nu praf de stele.”
- E tipul cu care iti doresti sa-ti ajute Dumnezeu sa-l intalnesti intr-o vineri seara in oras, sa fiti beti amandoi si ala sa fie kilometrul zero al relatie voastre profesionale.
- La interviu sau la diferite situatii festive apare barbierit. Nefiresc de barbierit. Socant de barbierit.
Programatorul introvert cuminte
- E tipul de developer care n-a ales sa faca development din vocatie. A ales pentru ca e o meserie relativ bine platita si are modelul vre-unui verisor caruia ii merge bine in acest domeniu.
- Deviza lui pare sa fie: blend in! Daca totusi dai cu privirea de el, din greseala, iti zambeste. Primele trei calitati care iti vor veni in minte cand e vorba despre el sunt: e baiat bun!
- Se imbraca in culori neutre si va adopta stilul vestimentar al echipei. Daca majoritatea echipei poarta camasa si denim, va purta si el. Daca majoritatea echipei poarta pantaloni scurti, tenisi si tricou cu ceva scris, va purta si el. Sa ne intelegem: nu va avea niciodata un tricou cu „Fuck you!”, „Anarchy”, nici macar cu „Isus este muntele meu”. Ci un tricou cu ceva ce nu vei tine minte, scris pe el. E tuns in tendinte! Dupa o perioada de la angajare iti va recomanda pentru recrutare un verisor care isi doreste tare mult sa lucreze in aceasta companie, si guess what: „e baiat foarte bun”.
- In procesele de selectie se comporta corect in interviul cu clientul, face o impresie moderat – bună, rămâne în liste dar foarte rar ca primă opțiune.
Programatorul introvert cutie neagra
- Cu asta habar n-ai cum stai. Ii vorbesti dar nu ai nici o certitudine ca te aude. Ii scrii mail, nu iti raspunde, asa ca ii scrii pe Skype: vezi ca ti-am trimis un mail legat de chesiunea X. Iti raspunde: ok ( fara nici un semn de punctuatie de care sa te agheti).
- E clar ca nu saluta primul, iar cand il saluti cauti sa te convingi ca ti-a raspuns dar n-ai auzit din cauza vantului sau pentru ca tocmai te-ai ridicat si inca iti vâjâie urechile. E vina ta ca ai tensiune mica.
- In relatie cu el ai mereu senzatia ca e ceva gresit la tine.Din cand in cand iti da cate un semn ca totusi a fost acolo, ca aveti ceva in comun. Te bucuri ca a vorbit, te bucuri ca a fost acolo intre timp, dar senzatia de nimicnicie ti se intensifica.
- In interviu pune doar intrebari tehnice dupa care tace. Apasator si iremediabil. Daca il intereseaza job-ul iti va semnaliza asta punand o intrebare legata de ceva ce nu-l intereseaza de fapt, dar a facut parte din pledoaria ta, atunci cand l-ai recrutat. De exemplu, daca tu ai zis ca sediul e frumos el o sa zica fara valga: “Si birou’ îi aici?” … si va roti insesizabil ochii dand de inteles ca se refera la cladire nu la masa la care stam.
Programatorul introvert cu umor
- Se comporta in linii mari ca introvertul cutie neagra, doar ca el te rasplateste cu un zambet cand iti exprimi cu umor vulnerabilitatea in fata lipsei lui de transparenta. Cu el comunici aproape exclusiv prin ochi. Stii ca aveti o conexiune. Stii ca sunteti pe aceeasi lungime de unda. Te gandesti: „Mă, poate intre noi cuvintele sunt de prisos”.
- Cu el comunici foarte bine in scris, pe retelele de socializare, inafara orelor de program si pe teme extra profesionale.
- In situatiile de interviu e important sa il faci sa se simta confortabil, inclusiv fizic, sa fie atmosfera prieteneasca, sa-i vorbesti clientului cu umor despre el. El va zambi si incet incet va intra in discutie mai intai cu raspunsuri mono-silabice si apoi cu propozitii si fraze. Cand il conduci spre iesire va fi de-a dreptul dezinvolt si vesel. Va veti desparti cu promisiunea de a va trimite pe mail link-ul catre nuș ce carte/ trailer/ stand up guy.
Vom reveni cu alte tipuri identificate, deoarece in fiecare proces de recrutare pentru pozitii de software developer mai intelegi cate ceva despre viata asta.