Cum imi aleg cariera? septembrie 15, 2021

Atunci când sunt întrebați care sunt aspectele cele mai importante ale vieții, majoritatea oamenilor răspund: familia, sănătatea și munca. Așadar,  alegerea traseului profesional este, probabil, una dintre cele mai importante alegeri pe care le vei face în această viață.

Urmareste aceasta serie de 4 articole si  vei invata care sunt informatiile relevante, pe care trebuie sa le ai in vedere atunci când îți alegi drumul profesional, astfel încat sa fii mulțumit cu alegerea ta pe temen lung.

Aceste  informatii se afla la tine, de aceea te sfătuiesc să te pregătești să notezi pe masură ce citesti articolele. Încearcă să nu supra-analizezi  întrebările,  ci  noteaza rapid primele gânduri care îți vin în minte.

 

Primul aspect pe care trebuie sa il ai in vedere este tipul tău de personalitate

Personalitatea ta este una dintre principalele resurse pe care le poți folosi în carieră. Este o resursă nelimitată pe care o vei avea la dispozitie toata viața. Mai mult decât atât, această resursă se cere a fi folosita, de aceea este necesar sa intelegi cum este felul tău de-a fi și stilul tău personal.

Caută contexte de munca în care personalitatea ta să se poată manifesta, să fie considerată o resursă.

Daca vei merge în contexte de muncă în care nu-ți vei putea manifesta personalitatea te vei simți inadecvat, insuficient, vei obosi repede și îți vei pierde motivarea.

  • Cum esti tu cand esti tu insuti?
  • In ce contexte de munca te simti in largul tău?
  • Cât de multă diversitate îți dorești?
  • Cât de mult îți place să comunici?
  • Este constiinciozitatea unul din punctele tale forte?
  • Ești mai degraba o persoană relaxată sau una anxioasă?